" Gustul libertatii- si vorbim aici in principal de libertatea de gandire-este o trasatura a unei elite capabile sa inteleaga ceea ce masele ignora. De altfel istoria, nici nu ajuta masele sa aprecieze ceea ce nu au cunoscut vreodata pe deplin si de care au fost invatate, de-a lungul a generatii, sa se teama.Masele au invatat sa evite sabia, cu capul plecat.Instinctul de plecare a capului a devenit conatural conditiei lor de viata.Ridicarea capului ar echivala cu iesirea antenelor melcului(lucru periculos si perceput ca un act temerar care te poate costa viata).Fenomenul ingradirii libertatii se verifica si in istorie, cu toate consecintele sale.
Cum se face atunci ca, la un moment dat, a muri in picioare apare unora preferabil unei vieti traite in genunchi?De unde le-a venit unora, de -a lungul istoriei, din mai toate natiunile lumii, imboldul nestavilit pentru dobandirea sau recastigarea libertatii?Aici,Arisotel nu ne-ar mai fi de folos, daca am limita sclavia la conditia sociala, intrucat istoria ne arata cum se poate ivi gustul libertatii in indivizi aflati intr-o stare initiala de non-libertate. Hegel a teoretizat cum nu se poate mai bine acest fenomen de rasturnare a raportului dintre sclav si stapan.Din perspectiva dialecticii hegeliene, este stapan cel care este in orice moment gata sa isi dea viata pentru apararea libertatii sale..In aceeasi masura, va deveni stapan cel ce se va decide sa-si riste viata pentru dobandirea libertatii. Este sclav cel ce prefera sa traiasca cu orice pret, fie si al sclaviei, pentru a evita riscul mortii.Va fi sau va redeveni sclav acela care este incapabil sa infrunte moartea pentru a-si apara constiinta de sine in plan istoric.Kojeve rezuma astfel dialectica lui Hegel:
"Omul isi va risca viata biologica pentru a satisface dorinte non-biologice.Hegel spune ca fiinta care este incapabila sa-si puna viata in pericol in scopuri care nu sunt nemijlocit vitale, nu este o fiinta cu adevarat omeneasca.Putem presupune ca lupta se termina prin victoria celui care este gata sa mearga pana la capat asupra aceluia, care pus in fata mortii, nu reuseste sa se ridice deasupra instinctului sau biologic de conservare.Putem presupune ca va exista un invigator care va deveni stapanul invinsului si un invins care va deveni sclavul invingatorului"
Perspectiva mortii implica pentru unii inchiderea orizontului valoric pe care-l reprezinta libertatea, iar pentru ceilalti potentialul incipient al determinarii istorice a individului in sfera autonomiei, adica a legii date de om siesi, fara constrangerile exterioare si pur conventionale ale legii date impotriva sa si in favoarea stapanilor sai.Libertatea ramane, la urma urmei, o consecinta a curajului individual de a infrunta ceea ce Hegel numea munca negativului in devenirea istorica, un element absolut intr-un ansamblu dominat de relativitate, in timp ce sclavia poarta amprenta inconfundabila a lasitatii sau, cel putin in termeni mai blanzi, a putinatatii omenesti.
Au existat oameni, care de-a lungul unei evolutii istorice impanzite de intrigi marunte, vanitati, micimi si lasitati , au plasat valoarea libertatii deasupra vietii insesi."Anytos si Meletos", spunea Socrate in fata judecatorilor sai, "imi pot lua viata, dar nu-mi pot face niciun rau". Socrate a inteles ca viata nu se numara printre bunurile absolute.Din moment ce exista lucruri intru apararea carora esti gata sa renunti chiar la viata, din moment ce consideri ca viata nu traita oricum si ca exista pe pamant rau mai cumplit decat moartea-cum ar fi josnicia, tradarea, prostia crasa sau sclavia-,poti privi moartea in fata, ii poti privi pe cei care-ti doresc moartea in fata si poti muri bucuros in lupta pentru binele suveran al vietii omenesti, libertatea."
Fragment din cartea "Manifestul iluminist" Immanuel Kant.
